O lacrima

Ati plans in adevaratul sens al cuvantului?ati plans farafalsitate?fara frica ca va vede cineva ?ati suferit atat de tare incat sa fiti dispus sa dispareti din univers prin prisma lacrimilor care curg alene pe obraz?v-ati bucurat vreodata de lacrimile cuiva?ati simtit lacrimile cuprinzand durerea  si eliberand restul?va puteti imagina o lacrima in care sa va inecati?te agiti sa iesi la suprafata dar nu poti ?la inceput credeai ca te scalzi dar pana la urma a devenit mai mult decat te asteptai si te ia valul?DA!exista si valuri  in lacrimi pe care am incercat sa alerg ,sa dansez ,sa ma dezlantuiesc dar pana la urma m-au cuprins !incerc mai multe vieti poate am noroc dar de fiecare data ajung in acelasi moment !Fatidic si sec in care nu mai am aer.Am avut nevoie de ajutor !Odata ...acum nu mai am nevoie decat de mai mult timp.Sa incerc ,sa incerc ,sa incerc....

O viata,noua momente (b)

 

6.            Ma numesc Yao Ming si am ajuns in Franta cu 20 de ani in urma.Am calatori 2 luni sa ajung din Gouanzho,China pana in Orasul Luminilor.Tot drumul ingramadit ,fara mijloace sanitare ,mancare proasta si mai important fara nici un refugiu de marea de oameni ce ma inconjura.Acolo ,singur in coltul meu mi-am facut zeci ,sute , mii de idei despre cum va arata noua mea viata .Ma gandeam ca voi lucra cativa ani pana imi voi putea deschide un magazin de esente chinezesti ,in timp sa imi aduc familia numeroasa aici sa punem bazele unei afaceri mai mari si mai prospere.Toate au fost planuri zadarnice incat nici unul nu s-a transformat in realitate.Abandonat in Paris ,pe cheiul Senei a trebuit pornesc alaturi de sutele de imigranti catre zonele marginase a orasului unde ce ma astepta a fost opusul frumoaselor edificii ce nici nu apucasem sa le vad: crima ,furt ,violuri ,droguri.Curtea Miracolelor a fost prima si singura mea casa de cand devenisem un asa zis cetatean al Parisului.Inafara de oamenii care m-au fugarit de cand am coborat din cala neagra a vasului nimeni nu a incercat sa ma legitimeze. Traiam intr-o zona in care politistii nu umblau dupa lasarea noptii si noile instalatii luminoase erau furate zilnic de sutele de parizieni sau imigranti care nu aveau o bucata de paine sa le tina de foame.Vazand ca situatia este potrivnica intrarii mele sub legalitate am hotarat sa fac singurul lucru la care ma pricepeam.Trafic :influenta ,mici bijuterii furate ,tablouri carti vechi,bibelouri...totul ca sa imi ofere un trai decent .Niciodata nu spusesem ca sunt cinstit dar cum alta cale catre visul meu nu se arata am decis sa urmez spusele unui italian care le auzisem strigata in gura mare de un partizan al egalitatii in piata Mirabeu: Scopul scuza mijloacele .Inarmat cu propaganda si cu toate alifiile cu care am fost uns de haznele vietii am hotarat ca cel mai simplu mod de a castiga banii era sa imi deschid un salon de opiu.Aici mintile stralucite si cele mai putin stralucite isi puteau gasi relaxarea din cotidian si deschiderea mintii catre o lume a viselor, unde cele mai grave nenorociri isi puteau gasi alinarea.Pana la urma daca toti care imi treceau pragul usii imi spuneau ca le aduc fericire in suflet eu de ce sa nu ii cred ?Asa ca zi de zi treceam prin labirintul de paturi special pregatite cu pipa ,sticla de absint si un mar verificand starea oamenilor si iar celor care puteau fi coerenti le ascultam visurile si pasurile!Devenisem un doctor al sufletelor pierdute si un incubator de idei pentru cei care gaseau in transcendenta mistica oferita de acest extract din mac, ideile cele mai nastrusnice.Atunci l-am vazut prima si ultima oara pe acest om sau mai bine zis i-am citit ochii .Aveau,in ciuda starii sale avansate de halucinatie o claritate incredibila.Mai vazusem aceasi culoare dar in intinsul ocean ce il strabatusem.Ceva de o liniste profunda ,care te imbie la amintiri frumose.Cu toate astea cred ca sufletul sau era departe de aceasta stare.Inafara ochilor ce iti ofereau liniste ,chipul ii parea schimonosit de durere si regret.Lacrimile erau insirate pe amandoi obrajii si curgeau necontenit ca un suvoi de munte .

            L-am privit curios asteptand o reactie verbala care nu a venit .Doar s-a intors pe partea celalta , a intins mana spre pipa ,si apoi...

O viata,noua momente

 

Ploaia de seara in paris e ceva atat de banal incat lumea nici nu se mai fereste de ea.O imbratiseaza ,face parte din peisaj si din viata de zi cu zi a tuturor parisienilor.Din fericire sau din pacate pentru unele din personajele noastre va fi ultima zi in paris si doar ploaia prin martorii ei ,picaturile mici ce ne inconjoara va fi martora la scena ce urmeaza :

Pe unul din peroanele garii de nord din Paris un controlor de bilete isi verifica ceasul de buzunar cu atentie.Uzat si neingrijit ,inca arata ora exacta si indica inca 9 minute pana la plecare trenului cu destinatia Lisabona.

9.Din primul vagon un barbat in jur de 30 de ani se da jos si se uita si el nerabdor la ceas.Are o privere de fugar ,miscari bezmetice ,aproape incontrolabile .Tremurul din el da impresia unei lupte launtrice data cu forte nebanuite .Controlorul apuca sa se indrepte inspre el , dar ochii aceaia de culoarea merelor toscane il inspaimanta de la distanta si hotaraste sa il lase sa-si verse naduful singur atat timp cat nu face rau pasagerilor.

8.Ma numesc Pierrot si sunt pasager in trenul de 19:30 cu destinatia lisabona .Mi-am luat bilet la clasa I intru-cat e prima oara cand merg cu trenul si vreau sa calatoresc in cele mai bune conditii.De cand inventia lui Stephenson a uimit lumea nu am avut niciodata sansa sa folosesc acest mijloc de transport.Visez la aceasta calatorie de 20 de ani.Atat timp mi-a luat sa strang destui bani sa incep o viata noua,departe de Paris . Ultimii ani au fost atat de nebuni cu toate ghilotinarile,executiile sumare ,desproprierile incat ce odata a fost considerat inima europei acum a devenit un oras al terorii.Vazand ca situatia nu da semne de a se imbunatati am hotarat sa plec in tinuturile calduroase ale Americii de Sud si singurul vapor care pleaca spre Argentina are ruta din Lisabona.Numai soarta m-a facut sa stau langa acest barbat.in acest tren.in acest moment al vietii lui.Il cunosc din vedere ,lucrand in aceasi Catedra la universitatea de Medicina din Paris.Era un profesor talentat ce isi dedicase viata studiului si intelegerii corpului uman .In ultima perioada se zvonea ca isi petrecea tot mai mult timp in localurile ilegale in care se consuma opiu dar cine stie ce sa mai creada in aceste vremuri.Iubita lui era prima soprana a operei parisiene ,si in ultimul an se logodisera.Viata lui paruse tot timpul chiar si pentru colegii si prietenii sai o balanta a daruirii si a nepasarii .Iubea cu pasiune in aceasi masura stiinta si desfraul iar gurile rele nu puteau decat presupune cum a ajuns un om ca aceasta in prezenta primei soprane ,daramite partenerul de alcov .Dar de ce atat de multe judecati despre un om care isi puse viata in slujba cunoasterii ??Voi incerca sa adorm mai curand incat urmeaza un drum lung si plictisitor.

7.Am luat nastere de curand .Sunt un bec si am fost creat de Thomas Edison.Nu neaparat eu cat primul  model.Eu sunt unul imbunatatit.De pe linia de productie am fost ambalat intr-o cutie ,impachetat si pus in cala unui vapor.De acolo mi-am gasit drumul peste ocean ,zdruncinat dintr-o parte in alta ,norocos sa nu am soarta vecinilor mei de a fi facut tandari si ajuns teafar la Lisabona.Drumul meu a continuat in vagonul 21 a trenului ce avea ca destinatie Paris.Din gara am fost dus intr-un magazin de utilitati si de acolo cum se spune 'totul e istorie'.Nici nu fusesem pus bine pe raft si am fost cumparat .Nu am putut sa imi dau seama de ce e in jur decat cand am fost conectat la curent pentru prima oara( sunt de calitate indoielnica intradevar incat nu am fost niciodata testat).Suvoiul ce a trecut prin mine mi-a dat o putere herculeana si m-am aprins atat de tare incat micul apartament se lumina ca oraselul de craciun.In jur maldare de carti ,un birou stil ludovic al XIII-lea in colt , o saltea aruncata nemilos in mijlocul camerei si un dulap plin de haine.Fata stapanului puterii ce imi dadea viata sau mi-o lua a fost primul lucru care era nelalocul lui.Se uita la mine cu atata neincredere si mirare incat nu cred ca stia ca eu voi fi martorul uneia din cele mai mari descoperiri din viata sa .Eu i-am dat puterea sa lucreze neincetat ,l-am ghidat in toiul noptii si i-am fost aproape .Lumanarile plang cand vad ca nu isi mai gasesc folosul si stau alungite pe birou.Timpul ca si viata e nemilos.Le-a trecut vremea.Acum am preluat stafeta si e datoria mea sa fiu langa cumparatorul meu si cel care imi da viata la fiecare inserare.Ati putea spune ca am o viata dubla ,neclintita decat datorita timpului,dar sa lasam prostiile si sa ne intoarcem asupra subiectului!Cine a mai auzi un bec care sa filosofeze !!!??