"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".
Poezia nu imi apartine ..e creatia maestrului Adrian Paunescu pe patul de spital.
Sic transit gloria mundi!
RăspundețiȘtergereAdio Paunescu, bine ai venit in colbul istoriei. Si doar ca o parere personala vreau sa-mi exprim "bucuria" asupra faptului ca Dumnezeu nu a dat ascultare ultimei dorinte a artistului si l-a luat dintre noi, cu pretul, intr-adevar, al unor lacrimi varsate de un pumn de oameni pentru care omul Paunescu a reprezentat exact ce a si fost: o stea pe un cer intunecat al prezentului cultural romanesc.
Caci pentru restul... ce a lasat el in urma nu sensibilizeaza catusi de putin mintile lor inguste.
Cand zic un pumn de oameni ma refer la cei care au trait cu el, au simtit, au cantat, au plans cu el si au suferit la aceeasi intensitate alaturi de el prin poeziile si simtirile lui. Iar acestia se afla in trecut. Caci prezentul... l-au umplut saltimbancii si clovnii. Oameni mici de zile, mari de patimi
impanzesc azi strazile si nu-si gasesc alta ocupatie decat sa arunce cu noroiul greu al propriilor frustrari si esecuri peste toate si toti care le depasesc conditia lor umila si ipocrita. Toti pe buze au virtute, dar in ei... moneda calpa. Si pentru ce sa traiesti intr-o lume in care valorile morale sunt intoarse
cu susul in jos, in care virtutea e o nerozie si geniul o nefericire!?
Si pentru a incheia in aceeasi nota lirica cateva versuri din Eminescu:
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr'un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
..................................................
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într'un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
alex draga, te-am adaugat in blogroll-ul meu. si... sa ne citim cu bine si-n viitor ;)
RăspundețiȘtergerebine-ai venit in blogosfera !