Urasca sa iubesc...

Tot timpul am nevoie de a da fast forward ...sau avem nevoia .nu pot vorbi pentru voi,dar eu am inceput sa simt teama prezentului .Nu vad alta cauza decat teama momentului in care ma/ne aflu/aflam.Mi se pare ca un cer innorat in fiecare zi in suflet.Vad atat de greu bucuria cand se intaureaza in sufletele noastre..zambetele nu mai inseamna nimic.oare au insemnat vreodata ceva?poate,cand eram mici.acum totul este un joc al unei societati in care noi suntem clovnul din mijlocul salii si toata lumea rade..sau uneori plange([pe mine clovnii ma distrug).Simt cum timpul trece pe langa toti cei in jurul meu si poate si mai departe de emisfera unde ma aflu.Zile ,momente ,clipe nu le mai aducem aminte,le uitam .pe cele care inseamna ceva le punem pe un piedestal si incercam toata viata sa le adulam.Cred ca asta inseamna a fi om pana la urma ..dar umanitatea aceasta incepe sa nu ma mai reprezinte.Acel fast forward e o serie de momente sau de clipe ..o bataie de aripi,de gene ,de palme si puff a disparut ..trecutul devine viitor si tot asa.Dar ce se intampla cu momentele care vreau sa le pretuiesc .Nu pot sa le indosariez ,stochez,pastrez asa cum as vrea.Le voi uita cum fac aproape cu tot.Sunt curios daca exista un memo reminder al vietii ,un tape recorder al trairilor.In care butoanele astea blestemate ale vietii sa nu mai aiba nici o valoare .Chiar asa imi dau seama ca cel mai greu e apasat buton e pause !de ce ?Simplu,pentru ca niciodata pauza nu inseamna nimic.Ar fi putut sa NU FIE INVENTAT.sa punem pauza pe ce ?pe clipe ?sa ma uit intr-un moment de tristete la o poza in care sunt vesel si sa ma gandesc ce bine era atunci ? Sa ne plangem mai tare de mila....mi se pare o prostie dar e numai parerea mea.Ce se intampla cu toate mottourile , momentele care la vedem in surse diferite si ne dam seama ca ele nu exista cu adevarat in viata reala sau mai rau daca exista si noi am trecut peste ele atat de usor si neatent incat sa nu merita a fi amintite.Cred ca telecomanda asta a vietii a inceput sa faca prea multe victime si prea putini clienti fericiti.Un sistem care se prabuseste ca multe altele .Evident nu am dat numele sistemului si nici nu i-am pus eticheta dar cred ca pana aici toata lumea si-a dat seama ca e vorba de Timp..Viata.Eu tot timpul le-am considerat atat de intrepatrunse incat nu cred ca exista vreo diferente .Timp=viata.viata = timp.bineinteles de la punctul in care am apasat pe start ,ne-am nascut ..fast forwardul de care vorbeam..pentru toti si la sfarsit maretul stop.care nu mai lasa nici o punte de indoiala.Ca tot am amintit de timp.Ce parere aveti de inutilitatea timpului petrecut inutil?Ma gandesc daca viata e o serie de momente si momentele sunt o serie de trairi cum se incadreaza toate astea in mareata schema a timpului?totul din jurul nostru acum te indeamna la cum sa iti petreci timpul pe lumea asta prin a pierde efectiv timpul!mancare-haine-munca-timp-bani-familie..Dar la finalul acestora eu intreb unde este timpul omului .Singurul bun al nostru care nu a trebuit cumparat .Viata !da stiu iubirea dar va amagiti.Asta e alt subiect.Ce facem cu viata noastra atat de important decat sa ne simtim comozi (dupa o perioada de munca ..poate dar asta vine tot ca o repercusiune) cu ce avem sau cu planuri la ce am putea sa ne luam daca am munci destul,sau daca mancarea e facuta ,daca masina merge,daca ajung la servici la timp!toate astea ne ofera o comoditate atat de ilustru lucida si Inobitocita inca uitandu-ma in trecut imi dau seama cat de inutil am fost.Cui ?mie ?de ce ?din egoism si din comoditate?exista oare egoism intr_o lume in care suntem indoctrinati chiar de persoanele ce ne-au dat nastere.Evident raspunsul cel mai la indemna si iarasi dupa o parere a mea(care plecand de la prezumtia ca ma insel ca voi sa va bucurati inuntru de ce aberatii vorbesc sau cat de prosti suntem cu totii) ar fi societatea...cursul vietii BLA BLA BLA. MEDIOCRU...De aici si o teorie proprie care a infrunzit in minte tocmai acum ,oare cineva s-a putut gandi in acest punct al vietii ca a ajuns aici?oare cineva e multumit de destinul sau?oare a visat ca va face? oare nu tot bulgarele a luat proportii si am ajuns intr-o avalansa a sentimentelor si a trairilor refulate?

DAR OARE PANA LA URMA ESENTA ACESTOR INTREBARI NU NE FACE REALISTI ASUPRA MEDIOCRITATII NOASTRE ?

P.S DA ,STIU TOTI AVEM UN RASPUNS.SI O REPLICA.

Dar o rezolvare?va las pe voi care stiti mai bine... daca va ganditi la raspunuri care au legatura cu maturitatea,conditia sociala si circumstantele fie ele atenuante sau de orice fel,rasa ,culoare si religie inseamna ca nu meritati sa fi citit ,daramite sa va puneti intrebari de ce si cum.!

Fragment scris pentru cei care credeau ca am uitat ,nu mai pot sau care nu mai aveau speranta.

Haideti sa nu mai incercam sa dam fast forward.Haideti sa ne eliberam de lanturile ce ni se par ca ne-au fost atribuite.Haieti sa respiram asa cum ne dorim odata pentru totdeauna .  

O lacrima

Ati plans in adevaratul sens al cuvantului?ati plans farafalsitate?fara frica ca va vede cineva ?ati suferit atat de tare incat sa fiti dispus sa dispareti din univers prin prisma lacrimilor care curg alene pe obraz?v-ati bucurat vreodata de lacrimile cuiva?ati simtit lacrimile cuprinzand durerea  si eliberand restul?va puteti imagina o lacrima in care sa va inecati?te agiti sa iesi la suprafata dar nu poti ?la inceput credeai ca te scalzi dar pana la urma a devenit mai mult decat te asteptai si te ia valul?DA!exista si valuri  in lacrimi pe care am incercat sa alerg ,sa dansez ,sa ma dezlantuiesc dar pana la urma m-au cuprins !incerc mai multe vieti poate am noroc dar de fiecare data ajung in acelasi moment !Fatidic si sec in care nu mai am aer.Am avut nevoie de ajutor !Odata ...acum nu mai am nevoie decat de mai mult timp.Sa incerc ,sa incerc ,sa incerc....

O viata,noua momente (b)

 

6.            Ma numesc Yao Ming si am ajuns in Franta cu 20 de ani in urma.Am calatori 2 luni sa ajung din Gouanzho,China pana in Orasul Luminilor.Tot drumul ingramadit ,fara mijloace sanitare ,mancare proasta si mai important fara nici un refugiu de marea de oameni ce ma inconjura.Acolo ,singur in coltul meu mi-am facut zeci ,sute , mii de idei despre cum va arata noua mea viata .Ma gandeam ca voi lucra cativa ani pana imi voi putea deschide un magazin de esente chinezesti ,in timp sa imi aduc familia numeroasa aici sa punem bazele unei afaceri mai mari si mai prospere.Toate au fost planuri zadarnice incat nici unul nu s-a transformat in realitate.Abandonat in Paris ,pe cheiul Senei a trebuit pornesc alaturi de sutele de imigranti catre zonele marginase a orasului unde ce ma astepta a fost opusul frumoaselor edificii ce nici nu apucasem sa le vad: crima ,furt ,violuri ,droguri.Curtea Miracolelor a fost prima si singura mea casa de cand devenisem un asa zis cetatean al Parisului.Inafara de oamenii care m-au fugarit de cand am coborat din cala neagra a vasului nimeni nu a incercat sa ma legitimeze. Traiam intr-o zona in care politistii nu umblau dupa lasarea noptii si noile instalatii luminoase erau furate zilnic de sutele de parizieni sau imigranti care nu aveau o bucata de paine sa le tina de foame.Vazand ca situatia este potrivnica intrarii mele sub legalitate am hotarat sa fac singurul lucru la care ma pricepeam.Trafic :influenta ,mici bijuterii furate ,tablouri carti vechi,bibelouri...totul ca sa imi ofere un trai decent .Niciodata nu spusesem ca sunt cinstit dar cum alta cale catre visul meu nu se arata am decis sa urmez spusele unui italian care le auzisem strigata in gura mare de un partizan al egalitatii in piata Mirabeu: Scopul scuza mijloacele .Inarmat cu propaganda si cu toate alifiile cu care am fost uns de haznele vietii am hotarat ca cel mai simplu mod de a castiga banii era sa imi deschid un salon de opiu.Aici mintile stralucite si cele mai putin stralucite isi puteau gasi relaxarea din cotidian si deschiderea mintii catre o lume a viselor, unde cele mai grave nenorociri isi puteau gasi alinarea.Pana la urma daca toti care imi treceau pragul usii imi spuneau ca le aduc fericire in suflet eu de ce sa nu ii cred ?Asa ca zi de zi treceam prin labirintul de paturi special pregatite cu pipa ,sticla de absint si un mar verificand starea oamenilor si iar celor care puteau fi coerenti le ascultam visurile si pasurile!Devenisem un doctor al sufletelor pierdute si un incubator de idei pentru cei care gaseau in transcendenta mistica oferita de acest extract din mac, ideile cele mai nastrusnice.Atunci l-am vazut prima si ultima oara pe acest om sau mai bine zis i-am citit ochii .Aveau,in ciuda starii sale avansate de halucinatie o claritate incredibila.Mai vazusem aceasi culoare dar in intinsul ocean ce il strabatusem.Ceva de o liniste profunda ,care te imbie la amintiri frumose.Cu toate astea cred ca sufletul sau era departe de aceasta stare.Inafara ochilor ce iti ofereau liniste ,chipul ii parea schimonosit de durere si regret.Lacrimile erau insirate pe amandoi obrajii si curgeau necontenit ca un suvoi de munte .

            L-am privit curios asteptand o reactie verbala care nu a venit .Doar s-a intors pe partea celalta , a intins mana spre pipa ,si apoi...

O viata,noua momente

 

Ploaia de seara in paris e ceva atat de banal incat lumea nici nu se mai fereste de ea.O imbratiseaza ,face parte din peisaj si din viata de zi cu zi a tuturor parisienilor.Din fericire sau din pacate pentru unele din personajele noastre va fi ultima zi in paris si doar ploaia prin martorii ei ,picaturile mici ce ne inconjoara va fi martora la scena ce urmeaza :

Pe unul din peroanele garii de nord din Paris un controlor de bilete isi verifica ceasul de buzunar cu atentie.Uzat si neingrijit ,inca arata ora exacta si indica inca 9 minute pana la plecare trenului cu destinatia Lisabona.

9.Din primul vagon un barbat in jur de 30 de ani se da jos si se uita si el nerabdor la ceas.Are o privere de fugar ,miscari bezmetice ,aproape incontrolabile .Tremurul din el da impresia unei lupte launtrice data cu forte nebanuite .Controlorul apuca sa se indrepte inspre el , dar ochii aceaia de culoarea merelor toscane il inspaimanta de la distanta si hotaraste sa il lase sa-si verse naduful singur atat timp cat nu face rau pasagerilor.

8.Ma numesc Pierrot si sunt pasager in trenul de 19:30 cu destinatia lisabona .Mi-am luat bilet la clasa I intru-cat e prima oara cand merg cu trenul si vreau sa calatoresc in cele mai bune conditii.De cand inventia lui Stephenson a uimit lumea nu am avut niciodata sansa sa folosesc acest mijloc de transport.Visez la aceasta calatorie de 20 de ani.Atat timp mi-a luat sa strang destui bani sa incep o viata noua,departe de Paris . Ultimii ani au fost atat de nebuni cu toate ghilotinarile,executiile sumare ,desproprierile incat ce odata a fost considerat inima europei acum a devenit un oras al terorii.Vazand ca situatia nu da semne de a se imbunatati am hotarat sa plec in tinuturile calduroase ale Americii de Sud si singurul vapor care pleaca spre Argentina are ruta din Lisabona.Numai soarta m-a facut sa stau langa acest barbat.in acest tren.in acest moment al vietii lui.Il cunosc din vedere ,lucrand in aceasi Catedra la universitatea de Medicina din Paris.Era un profesor talentat ce isi dedicase viata studiului si intelegerii corpului uman .In ultima perioada se zvonea ca isi petrecea tot mai mult timp in localurile ilegale in care se consuma opiu dar cine stie ce sa mai creada in aceste vremuri.Iubita lui era prima soprana a operei parisiene ,si in ultimul an se logodisera.Viata lui paruse tot timpul chiar si pentru colegii si prietenii sai o balanta a daruirii si a nepasarii .Iubea cu pasiune in aceasi masura stiinta si desfraul iar gurile rele nu puteau decat presupune cum a ajuns un om ca aceasta in prezenta primei soprane ,daramite partenerul de alcov .Dar de ce atat de multe judecati despre un om care isi puse viata in slujba cunoasterii ??Voi incerca sa adorm mai curand incat urmeaza un drum lung si plictisitor.

7.Am luat nastere de curand .Sunt un bec si am fost creat de Thomas Edison.Nu neaparat eu cat primul  model.Eu sunt unul imbunatatit.De pe linia de productie am fost ambalat intr-o cutie ,impachetat si pus in cala unui vapor.De acolo mi-am gasit drumul peste ocean ,zdruncinat dintr-o parte in alta ,norocos sa nu am soarta vecinilor mei de a fi facut tandari si ajuns teafar la Lisabona.Drumul meu a continuat in vagonul 21 a trenului ce avea ca destinatie Paris.Din gara am fost dus intr-un magazin de utilitati si de acolo cum se spune 'totul e istorie'.Nici nu fusesem pus bine pe raft si am fost cumparat .Nu am putut sa imi dau seama de ce e in jur decat cand am fost conectat la curent pentru prima oara( sunt de calitate indoielnica intradevar incat nu am fost niciodata testat).Suvoiul ce a trecut prin mine mi-a dat o putere herculeana si m-am aprins atat de tare incat micul apartament se lumina ca oraselul de craciun.In jur maldare de carti ,un birou stil ludovic al XIII-lea in colt , o saltea aruncata nemilos in mijlocul camerei si un dulap plin de haine.Fata stapanului puterii ce imi dadea viata sau mi-o lua a fost primul lucru care era nelalocul lui.Se uita la mine cu atata neincredere si mirare incat nu cred ca stia ca eu voi fi martorul uneia din cele mai mari descoperiri din viata sa .Eu i-am dat puterea sa lucreze neincetat ,l-am ghidat in toiul noptii si i-am fost aproape .Lumanarile plang cand vad ca nu isi mai gasesc folosul si stau alungite pe birou.Timpul ca si viata e nemilos.Le-a trecut vremea.Acum am preluat stafeta si e datoria mea sa fiu langa cumparatorul meu si cel care imi da viata la fiecare inserare.Ati putea spune ca am o viata dubla ,neclintita decat datorita timpului,dar sa lasam prostiile si sa ne intoarcem asupra subiectului!Cine a mai auzi un bec care sa filosofeze !!!??

Un caine de curte veche

       Cu mult timp in urma m-am gandit sa imi iau un caine...Ca tot omul nu stiam ce rasa,ce culoare ,ce marime!Asa ca stand pe ganduri am asteptat sa vina el la mine.intr-un final cu boticu in pamant ,coada intre picioare temator a venit el singurel.Bineinteles nu am putut sa il las pe drumuri asa ca  l-am adapostit , i-am dat sa manance ,si de facut exercitii  in fiecare zi .Simtind ca a primit incredere a inceput sa fie un catelus atat  de cuminte incat in fiecare zi venea la mine sa il mangai ,dadea din coada si imi cerea tot mai multe lucruri de facut!Simtind cat de calduta e viata s-a implicat si mai mult in activitatile mele de zi cu zi .nu mai aveam timp si de el asa ca i-am dat drumu prin curte !
       Incet s-a acomodat si cu banuita calitate a unei slugi a inceput sa scormoneasca tot prin jur si a aflat ce aveam in curte..Mama da cate secrete aveam si le-a gasit pe toate..Cu coada in sus ,latrand de veselie imi aducea cuminte tot in boticul mic.Suparate celelalte animale din curte s-au plictisit si au ramas nefericite.Toata placerea  s-a dus din cauza cainelui cel mic.imi dau seama ca i-am dat drumul special pentru asta si acum a stricat confortul.Ce pacat..tare imi place sa il mai dragalesc.Si-a pus toate animalele in cap si acum face pe durul cu toata lumea!!ce sa-i fac?il trimit in alta tara!!pardon curte sa stea cumintel!Ma iubeste atat de tare incat latra si imi spune cat de mult il doare ca nu mai e printre animalutele lui !sa-l aduc inapoi sau sa il las acolo?

P.S cred ca o sa il impusc

Am deschis usa unui workshop de creatie literara si am gasit o lume fantasy in care totul avea culoare si sens.M-am regasit si incerc sa ma hranesc din ce am gasit acolo in fiecare zi .Resursele inca imi ajung dar cine stie pentru cat timp.Trebuie sa gasesc alta sursa de spirit ...Sunt in Limbo

Tribut

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

      Poezia nu imi apartine ..e creatia maestrului Adrian Paunescu pe patul de spital.